SFA, partener în cadrul proiectului SEEDing Enterprising for Tomorrow
Social Finance Association (SFA) anunță că va fi partener în cadrul unui nou proiect, care își propune să ajute la a crește competitivitatea întreprinderilor sociale din România
Proiectul este implementat în perioada 1 iunie 2023 – 30 aprilie 2024, iar scopul proiectului este creșterea competitivității pentru 100 de întreprinderi sociale din România, cu precădere din TIC și industria verde.
Partenerii proiectului SEEDing sunt:
ADV România
Unikum Aktiv AS, Norvegia
Ateliere Fara Frontiere (AFF), România
Social Finance Association (SFA), România
RISE Romania
Activitățile dedicate întreprinderilor sociale includ o serie de trainguri fizice și online, vizite de studiu în România și Norvegia, evenimente de conectare a întreprinderilor sociale cu companiile din România.
SEEDing își propune să acționeze în 4 direcții
Dezvoltarea de competențe în economia circulară, tehnologii informatice (ICT) și finanțare socială pentru cel puțin 500 de persoane care lucrează în întreprinderi sociale sau organizații ce activează în sectorul economiei sociale din România.
Consolidarea parteneriatelor responsabile între entitățile economiei sociale, mediul de afaceri, autoritățile publice și universități în cadrul clusterului „Acceleratorul de Întreprinderi Sociale”.
Transfer de know-how în domeniul economiei circulare – de la întreprinderile sociale din Norvegia la sectorul economiei sociale din România.
Maparea sectorului de economie socială și a nevoilor întreprinderilor sociale din România, în contextul transpunerii Planului de Acțiune European pentru Dezvoltarea Economiei Sociale, aprobat în decembrie 2021 de Comisia Europeană.
Activitățile din cadrul proiectului SEEDing vizează cel puțin 100 de întreprinderi sociale, cu precădere din TIC și industria verde și angajații din aceste întreprinderi.
Traininguri și webinarii în format fizic și onaline
Participarea la aceste evenimentele organizate în cadrul proiectului este gratuită, cu înregistrare prealabilă. Lansarea înscrierilor va fi anunțată pe pagina de Facebook.
Vizite de studiu la întreprinderi sociale din Norvegia și România
În luna aprilie 2024, 30 de persoane (inclusiv din Norvegia) vor vizita întreprinderi sociale din Iași.
Participanții la training-ul de economie circulară de la București, organizat de Ateliere fără Frontiere (AFF) vor face o vizită de studiu la atelierele de economie circulară deținute de asociație.
8 beneficiari din cadrul proiectului (companii și întreprinderi sociale), împreună cu partenerii de proiect vor merge la Oslo, în Norvegia.
Gala „Acceleratorul de Întreprinderi Sociale”
Un eveniment de premiere a întreprinderilor sociale din sectorul verde și TIC va avea loc în cadrul conferinței de economie socială pe care o vom organiza pe 17 aprilie. Întreprinderile care vor participa în concurs vor avea posibilitatea să participe la un eveniment de tip Business Matching Event (care va avea loc tot în ziua conferinței) și vor beneficia de mentorat oferit în economie circulară oferit de AFF.
Maparea sectorului de economie socială din România și Norvegia
Tot în cadrul proiectului proiectului, vom realiza o analiză a sectorului de economie socială din România, vom extinde Harta Întreprinderilor Sociale și vom crea o secțiune cu întreprinderi sociale din Norvegia.